koh lanta boat

Vă ziceam în prima parteRaluca a împărțit excursia noastră în Thailanda între trei locații:

  • 3 nopți am stat în agitatul Bangkok
  • 5 nopți în stațiunea (destul de populată) Ao Nang
  • 6 nopți pe (insula) Koh Lanta (sau Ko Lanta)

 

 

Koh Lanta

Ca să ajuntem în Koh (sau Ko sau Insula) Lanta, Raluca a avut grijă, din nou, să nu ne batem capul și ne-a închiriat o mașină cu șofer. Ceva 4×4, nou, superb – hehe, călătorie în stil. Parte din drum a fost pe apă, cu bac-ul. Din nou, norme de poluare zero 🙂 . Când am ajuns la bungalow-uri-le de la resort eram deja extaziați de ce văzuserăm. Ca să nu pierdem timpul, am fugit repede pe plajă, pentru că știam că în Ko Lanta apusurile sunt superbe. Și așa a fost: un apus violet de toată minunea.

thailand koh lanta purple sunset

Pe seară, după cină, ne-am închiriat un scooter pe care aveam să îl returnăm în ultima zi.

Ca idee, Ko Lanta are cam 30 km lungime (nord-sud) și 6 km lățime (est-vest).

 

Scooter-ul

Trebuie să vă povestesc despre scooter-ul pe care l-am închiriat, că a fost mult prea amuzant. În primul rând, ca să închiriezi scooter acolo nu îți trebuie școală pentru așa ceva. Am garantat cu permisul meu de conducere, deși i-am explicat doamnei de la care am închiriat că nu eu o să conduc. A zis că no problem și a râs. Nici măcar n-a întrebat dacă Mihai are vreun fel de permis de conducere. Ne-a arătat rapid cum funcționează, cum se pune benzină și ne-a explicat că unele butoane nu trebuie apăsate.

E bine sa porți cască pe scooter. Ei conduc pe partea dreaptă a drumului și e destul de aglomerat; nu vrei sa ajungi la spitale pe acolo…că apa din mare e sărată bine și nu te mai poți îmbăia după. Așa că am purtat căști. De faptul că acele căști n-au văzut produse de curățat de mult am trecut cumva(ca na, safety first!)…oricum făceam duș de 2-3 ori pe zi la căldurile alea…dar problema lor era că nu ni se prea potriveau. Mai ales a mea și simțeam asta în special la viteze mari, când casca mi se umfla ca o parașută gata să ma sugrume.

thailand koh lanta scooter

În prima seară acolo ne-am tot holbat la niște sticle cu lichid gălbui, pe niște standuri. Nu ne puteam explica ce e cu ele. Era benzină. Acolo așa cumperi benzină: te duci la tanti care vinde la magazin și îi spui că vrei motorina. Ea vine cu pâlnia și îți alimentează „bestia” cu câtă benzină vrei. Pompe nu prea găsești, dar prețul e cam același (cam 1,1 euro/litru pe insulă; în rest cam 0.8 euro/litru).

thailand koh lanta scooter

Într-una din zile ne-am întors mai târziu, când era deja întuneric. Am râs tot drumu ca niște copii proști: farul nostru lumina tot, cu excepția drumului. În schimb pădurea din stânga și șanțul se vedeau foaaarte bine. M-am văzut nevoită să pornesc lanterna de la telefon ca să vadă și Mihai pe unde conduce. Da’ eram în siguranță, oricum, pentru că în șanț n-am fi putut ajunge, cum pe ăla îl vedeam așa bine.

 

Parcul Național Mu Ko Lanta

A doua zi am pornit în exploatarea insulei. În sudul ei există un parc național foarte drăguț, cu arbori interesanți și un traseu de vreo oră. Parcul e populat de maimuțe și era evident că Mihai al meu a trebuit să își facă dușmani printre ele. Întâmplarea a fost așa: maimuțele astea îs foarte îndemânatice și hoațe. Una din ele a dat de un bagaj nesupraveghea și a început să scoată afară tot ce era înauntru, așa că Mihai a certat-o. Sincer spun că l-a urmărit cu pică și m-am temut că o să își cheme suratele :)) ce bine că Mihai purta și un tricou galben fosforescent ca să fie sigur că îl țin minte hoațele.

thailand monkey

La plecare, după câțiva km, am întalnit în mijlocul drumului un grup de maimuțe pe care a trebuit să îl ocolim (haha, cred ca era maimuța lui Mihai cu gașca, da’ le-am făcut pe fraiere, că noi eram cu scooter-ul). La 100 de metri mai în colo, tot în mijlocul drumului, un varan bloca strada (întăriri?). Deh…Thailandatrebuie să accepți și să te obișnuiești că nu ești singur.

 

Plajele și apusurile

Ko Lanta e renumită pentru plajele sale. Găsești plaje pentru oricine: familii cu copii, cupluri, tineri, bătrâni, plaje liniștite, plaje populate de baruri, de saloane de masaj. Majoritatea sunt pe coasta de vest a insulei. Plajele sunt foarte aproape una de alta. Dacă ai un scooter inchiriat poți încerca și un beach hopping(adică să te muți de pe o plajă pe alta la intervale de câteva minute-ore).

koh lanta sunset

koh lanta sunset

Într-o seară am nimerit întâmplător la un bar pe plajă: The Indian Bar, unde, în fiecare seară de la ora 8, se organiza un show cu foc și muzică. Atât de impresionați am fost, că am mers și a doua seară, cu toate că am observat că la fiecare bar de pe plajă se organizau show-uri.

thailand koh lanta fire show

The Indian Bar – fire show

thailand koh lanta fire show

The Indian Bar – fire show

koh lanta fire show

The Indian Bar – fire show

Estul e populat mai mult de localnici. Tot acolo este și Orașul Vechi al insulei și, la sud, resortul Pirate’s Paradise, unde se face o petrecere la piscină în fiecare duminică seara. Am fost acolo doar pe timp de zi, că târziu am aflat de petrecere, dar părea că are potențial.

thailand koh lanta sunset

 

Snorkeling

Una din cele mai faine excursii la snorkeling de până acum. Am văzut corali, o grămadă de pești colorați, i-am văzut pe Nemo și Dorothy și ne-am odihnit pe una din insulele de lângă, sub un copac, după ce am mâncat bine ce ne-au oferit organizatorii. Per ansamblu, am fost foarte mulțumiți de serviciile oferite de thailandezi și nu ne pare rău de ce am ales.

thailand koh lanta snorkeling

 

Curs de gătit – Time for Lime

Tot Raluca ne-a recomandat și un curs de gătit aici: cu cei de la Time for Lime. Am ales un curs dedicat cuplurilor: jumătate de timp am gătit și jumătate am preparat cocktailuri, după care am făcut schimb între noi. Am făcut supe, curry-uri, pachețele de primăvară și salate foarte bune și am păstrat ideea de meniuri cu gust și pe când am venit acasă.

Super simpatică Mai de la Time for Lime, ne-a explicat pas cu pas cum să gătim preparate thailandeze

Thailand in one bite

 

Koh Lanta Noi

Koh Lanta Noi e o insulă legată de Koh Lanta print-un pod. Insula nu e una turistică, pe străzi rar întâlnești pe cineva și asta ne-a plăcut foarte mult. Am avut și norocul să găsim un restaurant absolut minunat. Al unor localnici, un restaurant mic, suspendat deasupra unei plaje unde am putut observa mareea cu ochiul liber și cu cea mai bună mâncare! Totul a fost făcut proaspăt, inclusiv pasta pentru curry, porțiile de mâncare au fost foarte mari și totul a fost atât de ieftin…Pentru un curry delicios, proaspăt, un pește cu crustă de turmeric, o supă aromata, o porție de orez cu creveți, jumătate de ananas feliat și două beri am plătit undeva până în 100 de lei împreună. V-am zis că eram la malul mării, într-o liniște deplină și cu un peisaj superb?

koh lanta boat

koh lanta boat

 

Călătoria spre casă a durat, în total, 36 de ore. Când am ajuns în Moscova (unde ningea), în pantaloni scurți și în tricou, am început să plâng. Când am ajuns în România nu înțelegeam de ce nu e toată lumea cu zâmbetul pe buze și cu aceeași voie bună cu care mă obișnuisem în cele două săptămâni. De jet-lag am scăpat într-o săptămână. De căldura thailandezilor într-o ora.

Anul viitor poate avem noroc și vizităm Asia din nou. Dacă nu, măcar la #40 🙂 .

thailand koh lanta chang beer

Cheers!

 

 

Ai voștri plecați în lume,

signature

Please follow and like us: